BINE ATI VENIT PE BLOGUL NOSTRU!

Descoperiti aici articole, poze, filmulete, cu toate informatiile de care aveti nevoie!

Corelații între starea de sănătate orală și cea generală

Corelații între starea de sănătate orală și cea generală

  • Infecțiile orale pot influența sănătatea generală.
  • Infecțiile orale pot fi corelate cu diabetul și afecțiunile cardiace.
  • Pentru a menține sănătatea generală a organismului trebuie eliminată orice infecție a cavității bucale.

Dinții și gingia sunt imaginea sănătății generale a organismului. Astfel, cariile și afecțiunile gingivale pot indica diabetul sau o afecțiune cardiacă, iar mobilitatea dentară poate fi semnul osteoporozei.

Mai mult de 90% din afecțiunile generale au simptome și în cavitatea bucală. Dentistul poate observa manifestările bucale ale afecțiunilor generale, atrăgând atenția asupra posibilei existențe a lor.

Diabetul

Sângerarea gingivală, gura uscată, infecțiile cu fungi, cariile – toate acestea sunt posibile semne ale unei probleme serioase de sănătate: diabetul. În același timp, aceste simptome pot sugera și alte afecțiuni grave, cum ar fi HIV sau leucemie.

Diabetul poate avea impact direct asupra gingiei și osului din jurul dinților.

În cazul unui diabet netratat sau necunoscut, nivelul zahărului în sânge (deci și la nivelul cavității orale) este crescut. Acest lucru asigură un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor care în timp atacă smalțul și determină apariția cariilor – unul din semnele dentare ale diabetului.

De asemenea diabetul necontrolat reduce prima linie de apărare a organismului împotriva infecțiiolor – globulele albe. Astfel, având în vedere și nivelul crescut de bacterii, următorul pas este afectarea gingiei și a parodonțiului. Din nefericire, menținerea sub control a bolii parodontale este dificilă la pacienții cu diabet datorită rezistenței scăzute la infecție. De aceea la acești pacienți, pentru prevenirea sau tratamentul bolii parodontale, se indică creșterea frecvenței ședințelor de igienizare profesională, iar la domiciliu – periaj dentar și folosirea aței dentare după fiecare masă.

Afecținile cardiace

Conform cercetărilor efectuate de American Heart Association, se pare că sănătatea orală precară poate să crească riscul de dezvoltare a bolilor cardiace – în măsură mai mare decât nivelul ridicat al colesterolului sau trigliceridelor. Cauza ar putea fi bacteriile sau răspunsul inflamator declanșat de acestea. Din păcate, nu se cunoaște mecanismul exact, astfel încât cea mai bună recomandare pe care poate să o facă dentistul este: periați dinții și folosiți ața dentară! Merită să alocați câteva minute în plus pe zi pentru o igienizare corectă, dacă asta v-ar putea ajuta să evitați o eventuală operație de bypass mai târziu.

 Osteoporoza

Ați fost de curând vizitat de zâna măseluță? Asta este într-adevăr o problemă, dacă ați trecut de vârsta copilăriei. Una din cauzele pierderii dinților este osteoporoza, boală care determină în timp reducerea densității oaselor pe măsură ce organismul pierde calciu. Această reducere a densității osoase se manifestă și la nivelul oaselor maxilare, crescând riscul de pierdere a dinților.

De asemenea osteoporoza poate determina și scăderea capacității de apărare împotriva bacteriilor care afectează gingiile, favorizând apariția bolii prodontale. Riscul de a pierde dinți este de 3 ori mai mare în cazul femeilor cu osteoporoză față de femeile care nu au această afecțiune. De aceea în mod special femeile ar trebui să aibă un aport suficient de calciu și vitamina D, să facă exerciții de întreținere, să mănânce sănătos și să ia toate măsurile pentru a preveni apariția osteoporozei. Conform unui studiu Britanic recent, radiografiile dentare de rutină se pot folosi ca mijloace de screening pentru detectarea precoce a osteoporozei, prin identificarea semnelor de îngustare osoasă.